Wolfgang Amadeus Mozart
Un copil minune în lumea muzicii, Wolfgang Amadeus Mozart a început să cânte pentru aristocraţia Europei şi şi-a compus primele lucrări la vârsta de şase ani. 30 de ani mai târziu, aflat la apogeul carierii, a murit după o scurtă suferinţă la Viena. Fusese oare otrăvit?
Decenii mai târziu, Sophie Haibel, sora mai mică a soţiei lui Mozart, Constanze, îşi amintea încă strania premoniţie. În prima duminică din decembrie 1791, se afla în bucătărie, unde pregătea o ceaşcă de cafea pentru mama sa. Cu o zi înainte fusese la Viena ca să-şi viziteze cumantul care se îmbolnăvise, dar revenise cu veşti îmbucurătoare. Acum, în timp ce aştepta să fiarbă cafeaua, Sophie, privea fix, căzută pe gânduri, flacăra aprinsă a unei lămpi cu gaz şi se gândea la soţul suferind al surorii sale. Deodată flacăra s-a stins „complet de parcă n-ar fi fost niciodată aprinsă”, avea să scrie ea mai târziu. „Nici măcar o scânteie nu a mai rămas pe fitilul principal şi totuşi nu se făcuse nici un pic de curent – pot să jur”. Cuprinsă de un presentiment îngrozitor, a fugit la mama sa, care a sfătuit-o să se întoarcă acasă la Mozart fără întârziere.
Constanze şi-a întâmpinat sora, povestindu-i că Mozart avusese o noapte agitată, şi a rugat-o să rămână. „Ah, draga mea Sophie, cât mă bucur că ai venit, a spus muzicianul. Trebuie să stai la noapte aici şi să vezi cum mor.” Lângă el se afla un tânăr asistent numit Sussmayr, căruia Mozart îi dădea instrucţiuni pentru a încheia ultima sa compoziţie, un recviem. A fost chemat un preot, apoi un medic care a recomandat ca bolnavului să i se pună pe fruntea fierbinte comprese reci; la 12.55 dimineaţa, pe data de 5 decembrie 1791, Mozart murea. Peste nici două luni, fostul copil – minune şi prolific compozitor ar fi împlinit 36 de ani.
Mereu în lipsă de bani, Mozart lucrase într-un ritm febril pentru a încheia comenzi importante pe care le primise în cursul anului, iar prietenilor şi rudelor le părea tensionat şi epuizat de prea multă muncă. Dar când a căzut la pat pe 20 noiembrie, nimeni nu a bănuit că putea fi vorba de o boală fatală. Georg Nikolaus Nissen, cel de-al doilea soţ al lui Constanze, a consemnat simptomele în biografia pe care i-a dedicat-o compozitorului în 1828. „Boala a început cu umflarea mâinilor şi picioarelor, şi o aproape totală incapacitate de a se mişca; apoi au urmat vărsături bruşte, şi aceasta se numeşte febră miliară acută.” Diagnosticul a fost confirmat în registrul oficial de decese al oraşului Viena.
