Teoria lui Henri Pirenne
Problema sfârşitului Antichităţii şi începutului Evului Mediu a preocupat de-a lungul timpului numeroşi istorici. Unul dintre aceştia este şi Henri Pirenne, cunoscut prin monumentala sa Istorie a Belgiei şi numeroase alte studii; istoric naţional al patriei sale1, acesta a manifestat un deosebit interes faţă de influenţa romană târzie şi cea islamică asupra istoriei francilor dar şi a Europei în general. Deportat în lagărul de concentrare de la Holzminden, unde organizează un curs de Istorie Economică a Europei, Henri Pirenne începe să elaboreze planul unei lucrări despre istoria Europei de la năvălirile barbare până în momentul respectiv, pe care o realizează în perioada de domiciliu forţat la Creuzburg, în Turingia (manuscrisul se opreşte la mijlocul secolului XVI).
În această Histoire de l’Europe des Invasions au XVI-e siècle este expusă tema pe care Pirenne o va relua în 1922 în Revue Belge de philologie et d’histoire: Evul Mediu nu începe de la 476 (căderea Romei), ci odată cu dinastia carolingiană, ca urmare a cuceriri de către arabii musulmani a coastelor Mediteranei. Teza expusă sub titlul Mahomed et Charlemagne, este prezentată ulterior la diferite congrese internaţionale de istorie şi în cadrul unor cursuri universitare, urmând să fie susţinută şi printr-o serie de lucrări care tratau diferite aspecte economice şi sociale ale istoriei francilor merovingieni si carolingieni.
