Drepturile cetatenilor in UE
In Uniune este interzisă ţinerea în sclavie sau în servitute a unei persoane. Deasemenea, nimeni nu poate fi constrâns să presteze o muncă forţată sau obligatorie şi este interzis traficul cu fiinţe umane.
Nu se consideră muncă forţată sau obligatorie în acest sens “ orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de art 5 din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului sau în timpul în care se află în libertate condiţionată; orice serviciu cu caracter military sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă , în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu; orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii; orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale.”
CAPITOLUL II – LIBERTĂŢILE CETĂŢEANULUI EUROPEAN
Dreptul la libertate şi securitate
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede că orice persoană are dreptul la libertate şi securitate.
Respectarea vieţii particulare şi de familie
Viaţa particulară şi de familie ai oricărei persoane trebuie respectată, alături de respectarea domiciliului şi corespondenţei particulare.
Amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept nu este permisă decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi daca constituie o masură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării , apărarea oridinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. […]
